Angoasă


-Daniela Vîlceanu-

Am să trec și mâine să văd ce mai faci
Să-ți aprind lumină în ochii săraci
Dacă pleoapa ta cade-nrourată
O îmbrac în rază din soare furată.

Mâna ta subțire mai mușcă flămândă,
Umărul meu drept , gura ce te strigă?
Am s-aduc albastru din seninul meu
Rochie-ți croiesc dintr-un curcubeu.

La schimb am să-ți cer să-mi îngăduiești
Să-ți citesc pe buze ce-o să-mi povestești
Te ferec în vis și-am să pun de veghe
“Sufletul de câine” care-n oameni crede.

De-ar fi…

Autor Cornelia Dita

Am scris cu sufletul, citeț,
pe-o albă zi de iarnă , descântată,
că dac-ar fi să mă mai nasc odată,
n-aș mai plăti vieții același preț !

Aș preface-n versuri gânduri mii nescrise
și toate zilele ce nu mi-au fost senine
le-aș aduna în cămăruța inimii din mine…
de m-aș mai naște odată, n-ar mai fi omise!

Aș scrie înc-o viață poezie,
cu tot ce încape-n suflet de femeie,
dau foc privirii , divina mea scânteie,
de-ar fi după o viață, o alta să mai vie !

Iubire sfântă

Autor Maria Ciobotariu

Mă întreb dacă aș putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
și-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristețea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a așezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârșite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.

Imaginea foto, sursa: internet!

Dar ce să fac ?

A scăpat focul, însuși Prometeu
Prin carnea mea explozii și orgii
Oceane fierb, vulcani, intemperii
Apocalipsa-n prag la Ateneu.

Tridentul lui m-a înfierat cobai
Să mă aștearnă în clădiri rupestre
Și îmi rescrie teste, peste teste,
Cu tropotul potcoavelor de cai.

Curg valuri de sudoare, le conjug,
Dorința mea îmbălsămată-n chinuri
Mușchii se zbat ca lupii în festinuri
Ca boii care azi deplâng un plug.

Și nu văd brazda, drumul lor noroi,
Îl târâie prin carnea mea-n arsoare,
Dinți ascuțiți din gura lor dulci fiare
I-aș rupe de-aș da timpul înapoi.

Dar cum să fac prin trup am mii de câini
Nu le știu graiul, nu le știu părerea,
Din carnea mea și-au procopsit averea
Și cred că au s-o-mpartă la străini.

Emma Poenariu Serafin

LUNA IN PIENA

Autore Francesca Ancona

D’argento indifferente
come avessi il monopolio
di questa terra dannataTi versi

Ad alluvionare i corpi
a ridurre a brandelli
ogni lembo di pelle

E le farfalle
perdono le ali
all’ululato di prodigiosi lupiCosì diafana

Sbriciolata e solitaria
può vagare l’anima mia
Arresa al dioTi asseconda

Disperata e doma
fino alle radici del fuoco
fino alle vette della neve

Nulla può la mia lotta
né l’istinto in difesa

Furia è la tua
che mi vince
e mi lascia impregnata
del tuo algido diluvio

Disperata ed inerme
taccio l’orgoglio
fino al tremor delle dita
fino al pulsar delle tempie

Funambolica veglia
all’alba del mutamento
al tramonto della menzognaL'altra metà del Cielo... Pallida Luna in piena Il tuo Amore è solo Prigione Il mio brivido è solo Babilonia *Francesca Ancona


Ivan WaterArt Saltarel

  • L’altra metà del Cielo –
    ( acquerello – Carta Arches – 38×56 )

Cercando luce

Autor Osvaldo Rosi

Seduto sopra
la sabbia ardente
osservo il mare-
dinanzi a me
vive il color de sole,
guardo lassù nel cielo
gabbiani volar sereni-
Sussurri di voci lontane
si confondono
con il rumor del mare,
c’e’ tanta pace
nel suo rumor rombante
nell’ultimo giorno che muore,
l’ultimo raggio di sole
che lento declina
la lotta nel grande prato
che e’ la vita
e io che cerco luce
per dare al cuore pace.

O R

Termina quella parola

Autor Mirko Bertelli

Termina quella parola
…Anche se non ci riesci
A volte e’ una sorpresa che non vuoi vedere
Lei gareggia con abiti da sposa
Ma se perde
O se vince
E’ indifferente
Lei e’ gia’ premiata
Stalle vicino anche se ti prende in giro
In tanti vorrebbero essere al tuo posto
Termina quella parola…
E’ un tuo piccolo dovere
Perche’ lei ti aiuta…
…Anche se la cancelli
La tua foto piu’ bella non e’ appesa al muro
Ma in quella parola che hai sempre ripetuto

M.Bertelli

Dipinto mio Termina quella parola

Năcrin Amalia- Fragment din romanul ” Dragostea nu vine decât ca să doară”

Am amețit. Sunt lucidă dar din trup îmi pleci penetrându-mi organele, oasele, mușchii, pielea ! Nu mă doare. Mă pătrunde o senzație de bine, de confort maxim. Corpul e într-o stare lichefiată…jumătate ființă, jumătate pădure. Al meu! Nu confunda lucrurile!Tu ești aer…eu țărână ! A venit toamna! Amestec anotimpurile după cum observi. Pe lumea cealaltă ….unde nu-ți sunt. N-am să vreau să ajung niciodată pe lumea cealaltă! Urăsc oamenii! E lumea lor. A mea…în niciun caz! Ce mi se pare bizar e că retrăiesc amintiri ca și când aș fi fost acolo. Știi…în planul doi unde s-a rugat un regizor să ne pună în scenă. Cică ar vrea să dea lovitura! Mai mult pentru bani. Ceva de care ei depind într-o oarecare măsură. Ce zici ? Să fim de acord?! Vezi că ți-au rămas degetele mâinii stângi în mine! Păi, bine dragule, de ce nu spui?! Te las să stai!….cum de nu?! Nu cred că pot păși. Încă nu mi s-au format picioarele! Dar….primesc cu admirație steaua ta. Capul ți-e în soare și dreapta pe stea. Vezi să nu pice din cer și să o-nghită universul! Nu cade! Ce, e prima dată? E hărăzită nouă. Creația știe. Îi simți pulsul? Focul interior?! Lasă, lasă….nu mai zâmbi! Știm doar noi doi ce facem acolo ! Nebunaticule! Mă înfiori prin păr! Degeaba! Amețeala persistă. Și adorm deși n-am mai pus capul jos de mai bine de un an. Transcend. În lumea paralelă. Am vise oribile ! Mă dor. Ce-i cu mine?! Visez cumplit la granița dintre fantasme și realitate. Totul e inutil…inutil! Nu mă regăsesc acolo! E prea mult nimic!…Doar să mă răsar și să mă apun?! Ei…nu știu cum să spun!… Au suferințele lor, trăirile lor dar …nu mă bag! De ce și pentru ce, timpul care trece peste mine? Am stat zile întregi cu mine însămi închisă. Zi, noapte, zi…Un soare care nu m-a întrebat când a răsărit și nici nu am putut să îl ajut să nu mai apună. Și -o libelulă ce penetra aerul în verde. Înghițită și ştearsă de pe fața pământului. Nu știu de cine și pentru care motiv. Și știi ce mă doare? Că-n rest…e-atâta frumusețe…de …să nu mai pleci !!! Am stat în neștire întinsă pe roua florilor privindu-te prin nori. Ce-am învățat? Să sufăr! Fără sens …și atâta substanță! Mie-mi trebuie altceva. Și nu știu ce…și nu știu de ce?! Mă doare timpul nu în organe ci în suflet. Sunt dar nu sunt. Doar hăul, doar stânca în sus…sus… și adâncul oceanelor cu viața lor, furtuna lor, Ulisele și Penelopa lor…Și sirene! Zâne, basme și povești ! Nu-mi iau viața dar nici nu mi-o rog. Existență nonexistențială. Macină ! Cât poa* să doară! Sufletul chiar doare. Trag de el ca de un cal mort și viermănos ! Mi-l asum și-ncerc să îi dau duh. În nările ce-au nechezat cândva. A libertate…a eter….! Și icnești ,te consumă…îți vine să-ți faci țeasta țăndări…Nu ești să mă aperi, să mă strângi în brațe…să mă împlinești! Treaba e că aici se cer direcții. Se dau teme de casă! Acolo… doar suntem .Păstrează locul cald! Văd dublu. Amețesc. E ca o desprindere de retină! De n-aș rămâne oarbă ! De la atâta plâns. De la atâta părăsit ! Sau și mai grav … Să-mi sar din minți! Mă prăvălesc în adânc și mă împrăștii .Tum!!! Ca de plumb corpul …îngerii …ca vulturii….pe mine ….să-l salveze… ! În interior ! Mocnit ! Se spune….arde !!! Mă năpădește transpirația .Totul se învârte .Nu pot să mă ridic și intru-n panică .Aerul se comprimă. Poate-mi plesnesc creierii ! Îmi țiuie sângele în urechi. E disperarea mare zici? Voi pleca să mă adun. Ici și colo sunt locuri special amenajate! Parcă nu mai ajung! Ce mi-am făcut ?! Nu lua mâna de pe stea!!! Trage-mă sus ! Mi-e frică! Nu vreau să rămân! Anul trecut Providența mi-a trimis doi îngeri să mă întrebe ce fac cu mine. Pe patul de spital am stat cu ei de vorbă ca trei oameni mari, fără deosebire de rasă și de aripi. Deși erau veniți din ancestral mi-au spus și de altminteri am observat și eu că nu-i diferenția nimic față de persoana mea. Doar când s-au dezbrăcat ,când și-au atârnat în cuier mantalele ,le-am observat protuberanțele dintre omoplați și coloana vertebrală. De-a stânga și de-a dreapta coloanei.Nu se etalau cu ele. Modești și cât se poate de normali. Acum vorbesc în cuvinte…invenții lumești pentru a putea fi înțeleasă. Cu ei doar stau .Accidentul ăla stupid când întinsă pe caldarâm am privit spre cer și te-am văzut supt de sângele împrăștiat pe o altă șosea. Probabil că la ora asta suntem deja…altceva …într-o altă formă ,habar nu am și nici nu mă interesează atâta timp cât mintea mea ,dacă o mai fi și ea…te are. Vin cu regularitate ,sunt singurii prieteni cu formă umană pe care-i mai am. Mă așez la taclale cu ei .Pădurea îmi oferă tot. Stau într-un jilț de buruieni ca o regină. Tu ești mai încolo și te gândești aiurea. Poate ți-au venit prietenii și ție !Nu te scap din ochi. Oricum în această buclă temporală și spațială sau mai știu eu ce altă dimensiune e , ne avem unul pe altul. E tot ce vreau ! E tot ce vrei?! Uite cum încep să gândesc ! Tipic celor de pe pământ. Aici nu am consistență ,nici gând. Te am doar pe tine ! Pădurea e ca un labirint. Nu mai putem ieși. Scutură fericire și durere, dor, pasiune din anumite crengi. Am să repet pe tot parcursul anumite cuvinte. Asta e tema .Tenebrele lui Adam ,mintea scurtă a Evei. Plutesc pretutindeni. Dar e incitant. Ne abandonăm lor ! …Ăăă… ! Să revin. Stau în jilțul meu, aer peste aer, ca o cucoană din….ce mai contează secolul? Nu mă raportez la nimic. Vorbesc doar pe limba celor de unde-am venit. Să le expun și explic câte ceva. Poate cumpără pontul .Și înghit lecția. Oricum o înghit și o iau de la cap! Nimic nou până acum doar că starea de Ești ! implică cel mai mult. Așa că…stau de vorbă cu ei. Doctore, mă urmărești?! Învață și tu câte ceva! Deja le știi ?! Ce afurisită pielea pe tine !!! Hai să recapitulăm! Dacă eu iubesc ,doar eu am să sufăr lăsându-l să treacă indiferent peste .Dacă mă iubește doar el…aidoma ,rămân eu de data aceasta…în indiferența mea. Eeeee…dar dacă ne iubim reciproc…..e altceva ! Să ne țină ! Iar dacă nu există dragoste….parcă era ceva !…nu ?….nimic nu e ! Preda…da !…Tot de-ale pământenilor ! Bla, bla, bla-uri…. Ce-am înțeles? Că totul e semantică și matematică. Permutări de n luate câte k. Cest la vie ! Vezi măi doctore?…Daia nu-mi place mie ! Mă repet cu sloganurile care de fapt copiază din viață. Ce barbarie! Să iei viața și să o-ntinzi cu mațele pe masă drept soluții ! Da….da….merci pentru confidențialitate, nu dai nume ! Mă dor șalele ,umerii ,tot spatele .Mi-am tăiat din aripi, din elan !Doar pe la vârfuri …cât să mint starea asta de angoasă ! Îngerii privesc .Eu …tot cu ochii pe tine! Ai mei pleacă cu ai tăi. Împăcați. Vii spre mine și ne împreunăm. Ne-acoperim cu aripile proprii. Mai trebuie cuvinte?!
-Lasă-mă doctore, mă ridic ! Ce zici…de Dumnezeu?! …

Năcrin Amalia- Fragment din romanul ” Dragostea nu vine decât ca să doară”

CÂND AI TIMP, MĂ VIZITEAZĂ

Autor Gheorghe Pârlea

Motto: „Vrabia mălai visează!”

Când ai timp, mă vizitează!
Dar senină-ți fie vrerea,
Căci mi-i aer revederea
Și mereu iubirea-mi trează.

Când ai timp, mă vizitează!
Că mă-mprejmuie tăcerea,
Că mi-i tulbure vederea
Chiar când ziua e-n amiază.

Când ai timp, mă vizitează!
Chipul tău mi-i re-nvierea,
De-ți văd trupu-n mlădierea
Crângului când renviază.

Când ai timp, mă vizitează,
Floare ruptă-n adierea
Vântului ce-ți ia puterea,
Fi-ți-voi eu… apa din vază!

Departe de tine

Autor: Claudia Bota

Doar toamna cruntă a vieții adună

În pumnul frânt și fără de țărână,

Atâtea zile risipite în nopți nestăpânite,

Vâltoarea clipei unde ne va găsi iubite?

Să fie zborul de cocori cu frunze ruginite,

Cum am trăit cu ochii plini de lacrimi?

Și-am străjuit în liziera sorții cât mai departe,

Fără de patimi fiind călăuziți de heruvimi.

Pe pietre ascuțite în suflet fiind prăbușită

Cu trupul frânt și fără de-al tău cuvânt,

Doar amintiri revăd și din trecut izgonită,

Atingeri blânde în raze sidefate de alint.

Acum ce-a mai rămas din toate acestea?

Un vis hrănit atunci când privești zarea

Un orizont pustiu și crunt în depărtare,

Transmite-mi starea dulce ce nu dispare.